Un adolescent de 15 ani a ajuns pe patul de spital în cursul acestei zile după ce s-a electrocutat. Totul s-a petrecut în triajul CF Port B, iar cel care a alertat autoritățile este un agent de pază. Polițiștii constănțeni și o ambulanță s-au deplasat în scurt timp la locul indicat.
- Publicitate -
Oamenii legii l-au găsit pe adolescent conștient, pe platforma unui vagon, aflat în conservare. Victima, care prezenta urme de electrocutare a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru a primi îngrijiri medicale. Polițiștii au pornit o anchetă pentru a stabili în ce împrejurări s-a petrecut evenimentul.