Sfârșitul de săptămână recent încheiat a venit cu provocări care depășesc sfera infracțiunilor prin furt sau intrărilor prin efracție. Agenții de intervenție Zip Escort au fost puși în situația de a răspunde apelurilor din dispecerat generate de apăsarea butoanelor de panică în două dintre obiectivele monitorizate, întrucât, în interior, se aflau persoane înarmate cu arme albe.
- Publicitate -
Astfel, sâmbătă, în jurul orei 23:00, angajata unui magazin alimentar a apăsat repetitiv butonul de panică, pentru a semnala prezența unui individ care amenința un client de-al magazinului cu cuțitul.
Mașina de intervenție Zip Escort a ajuns la obiectiv în mai puțin de 1 minut, agenții identificând un bărbat de aproximativ 40 de ani care avea asupra sa un cuțit pe care îl folosise în încercarea eșuată de a nimeri unul din clienții magazinului.
Tot sâmbătă seara, un alt individ care amenința cu cuțitul atât angajata, cât și clienții unui bar din Constanța, a fost dezarmat și imbilizat de către agenții de intervenție Zip Escort până la sosirea cadrelor de poliție.
Ambii bărbați au fost preluați de forțele de ordine pentru a începe procedurile de cercetare și încadrare a faptelor.