Peste 1.300 de programări online pentru emiterea sau preschimbarea cărții de identitate s-au făcut în mai puțin de 10 zile, la Serviciul de Evidența Populației, din cadrul Primăriei Constanța.
- Publicitate -
Constănțenii sunt îndemnați să își facă programare și să nu se deplaseze la ghișee, fără a avea stabilită ora. Deja, toată luna iunie este acoperită, iar programările se fac pentru iulie.
"Vă rugăm să nu vă prezentați fără o programare prealabilă. Programarea este individuală. Nu se pot face mai multe programări cu același cod numeric personal.
Vă rugăm ca, în momentul în care faceți o programare, să verificați disponibilitatea la toate ghișeele. Programările se pot face de pe site-ul Primăriei Constanța, la secțiunea Direcția Locală de Evidență Persoane. Tot aici aflați și care sunt actele necesare pentru obținerea cărților de identitate și a vizelor de reședință", explică reprezentanții Primăriei Constanța.
Vă reamintim că documentele care au expirat în perioada stării de urgență și a stării de alertă își păstrează valabilitatea 90 zile de la încetarea stării de urgență sau alertă.