Un tânăr de 20 de ani a fost reținut de polițiștii din Prahova pentru 24 de ore, după ce a provocat un accident pe DN1, la centura orașului Sinaia, și a fugit de la locul faptei. Incidentul a avut loc în noaptea de 8 spre 9 aprilie, în jurul orei 00:00, și s-a soldat doar cu pagube materiale.
- Publicitate -
Conform polițiștilor, conducătorul autoturismului ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule condus de un bărbat de 39 de ani. După impact, șoferul a continuat deplasarea spre Ploiești, însă a fost oprit de oamenii legii după aproximativ 3 kilometri.
Verificările au scos la iveală că tânărul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și circula cu plăcuțe de înmatriculare false, provenite de la un alt autoturism. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Având în vedere faptul că este vorba despre mai multe infracțiuni – conducere fără permis, folosirea unor numere false și conducere sub influența alcoolului – bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat Parchetului pentru stabilirea unei eventuale măsuri preventive suplimentare, scrie ObservatorNews.ro.