O lecție de șofat improvizată s-a încheiat la poliție pentru un cuplu de tineri din Băicoi, județul Prahova. Ambii consumaseră alcool și au provocat, pe rând, accidente rutiere ușoare.
- Publicitate -
Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, și-a lăsat iubita, cu patru ani mai tânără, să urce la volan, deși aceasta nu deține permis de conducere. Potrivit polițiștilor, femeia consumase alcool înainte de a porni la drum. După doar câteva sute de metri, a pierdut controlul autoturismului și a lovit două mașini parcate.
Pentru a evita consecințele, cei doi au schimbat locurile, iar bărbatul a plecat de la locul incidentului. Nu a ajuns însă prea departe: la mai puțin de un kilometru, a intrat într-un morman de zăpadă, iar mașina a rămas blocată.
Polițiștii i-au găsit la fața locului și i-au testat cu aparatul etilotest. În cazul bărbatului, rezultatul a fost de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cazul femeii, 0,51 mg/l. Cei doi au fost duși la spital pentru recoltarea probelor biologice, iar pe numele lor a fost deschis dosar penal. Ulterior, au fost reținuți.