Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Alertă după ce 8 cadre medicale au fost infectate cu coronavirus

de Cuget Liber Vineri, 01 Mai 2020 163 < 1 min citire
Alertă după ce 8 cadre medicale au fost infectate cu coronavirus
Situație alarmantă la Spitalul din Dorohoi după ce 8 cadre medicale au fost diagnosticate cu coronavirus. Este vorba despre 3 medici și 5 asistenți, care, la acest moment, sunt în stare bună.
Autoritățile sunt în alertă, în special din cauza faptului că spitalul unde lucrează aceștia nu este unul suport pentru COVID-19, acolo fiind trimise toate celelalte cazuri grave din oraș.
"În acest moment am testat toți contacții direcți pentru toate cele opt cadre medicale, acum suntem în curs de evaluare a probelor, urmează să avem o ședință cu Comisia pentru Situații de Urgență ca să suplimentăm cu containere pentru a nu mai intra nimeni în spital, să se efectueze un triaj strict al suspecților de COVID. Nu vor intra în spital decât cei care vor avea testările făcute", a declarat Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani.
Cât despre modul de contaminare, se pare cei 8 ar fi contractat virusul de la o colegă.
"S-au infectat după ce au intrat în contact cu o colegă care, la rândul ei, a intrat în contact cu un pacient infectat cu COVID. Confirmat pozitiv ulterior, atenție la această precizare!", a adăugat prefectul.
Sursa: antena3
Taguri
Articolul anterior Industria farmaceutică testează 145 de potențiale tratamente contra coronavirusului
Articolul următor COVID-19. Patru cazuri noi de coronavirus, la Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei