Vineri, 05 Iunie 2026

Alertă pe mare, pentru găsirea unui velier olandez

de Florentina BOZÎNTAN Luni, 30 Septembrie 2019 200 1 min citire
Alertă pe mare, pentru găsirea  unui velier olandez
 Acțiune de amploare, în week-end, în largul Mării Negre. Autoritățile române au fost sesizate de Ambasada Austriei de faptul că familia nu reușea să ia legătura cu un cetățean austriac, în vârstă de 71 de ani, aflat la bordul unui velier, care plecase din Sulina către Balcik, în Bulgaria.
Centrul Român de Coordonare Maritimă (MRCC) a alertat autoritățile, respectiv Agenția de Salvare Vieți Omenești pe Mare (ARSVOM) și Garda de Coastă, care au trimis nave în largul mării, în cursul serii de vineri, 27 septembrie. Nava de salvare "Apollo" a plecat în misiune de căutare a velierului, pe mare fiind furtună de gradul 4-5, pentru ca, după câteva ore, în sprijin să plece și nava MAI 2111 a Gărzii de Coastă. Căutările au continuat până sâmbătă, 28 septembrie, în jurul prânzului, cu patru nave românești. Într-un final, velierul sub pavilion Olanda a fost găsit la 40 mile marine travers de Constanța.
"Bărbatul nu a dorit asistență, declarând că poate să asigure guvernarea ambarcațiunii în condiții de siguranță și își continuă deplasarea către Bosfor. De asemenea, având în vedere că puterea de emisie a stației radio este mică, comunicarea cu cetățeanul de la bordul ambarcațiunii s-a efectuat cu dificultate", au precizat reprezentanții Gărzii de Coastă. 
Taguri
Articolul anterior "Telenovelă" pe varianta Constanței: prostituată răpită și bătută de foștii "pești"!
Articolul următor Mai puține neveste bătute, în 2019, datorită ordinelor de protecție provizorii

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei