Sâmbătă, 06 Iunie 2026

ANGAJĂRI ÎN POLIȚIE DIN SURSĂ EXTERNĂ / CÂTE POSTURI SCOATE IPJ CONSTANȚA LA CONCURS

de Sorin HULUBEI Duminică, 02 Octombrie 2016 2326 1 min citire
ANGAJĂRI ÎN POLIȚIE DIN SURSĂ EXTERNĂ / CÂTE POSTURI SCOATE IPJ CONSTANȚA LA CONCURS
La Constanța vor fi scoase la concurs 79 de posturi pentru încadrarea din sursă externă, atât în mediul rural cât și în mediul urban.
xxx
În perioada 3 –7 octombrie a.c., persoanele care doresc să devină polițiști se pot înscrie pe posturile scoase la concurs, la sediul Secției 1 Poliție Constanța, din municipiul Constanța, strada Chiliei, F.N. 
Dintre cele 79 posturi, 75 sunt pentru încadrare directă de agenți în structurile de ordine publică, poliție rutieră, poliție transporturi și conductor câine.
Celelalte 4 posturi sunt pentru reîncadrarea ofițerilor și agenților de poliție, care au avut calitatea de polițiști și pot fi reîncadrați, în conformitate cu prevederile art. 9, alin.21din Legea nr.360/2002 privind Statutul Polițistului cu modificările și completările ulterioare și care au studii corespunzătoare cerințelor postului, respectiv îndeplinesc condițiile legale.
Detalii privind condițiile de înscriere, documentația necesară, probele de concurs, tematica și bibliografia pot fi consultate pe site-ul I.P.J. Constanța/sețiunea carieră.
Cei care doresc să se înscrie pe cele 2303 posturi de agent de poliție scoase la concurs de Poliția Română, trebuie să știe că:
Există doar limită minima de vârstă – 18 ani;
Înălțimea minima a candidaților este 1,65 m pentru femei și 1,70 m pentru bărbați;
Nu este nevoie de cazier judiciar;
Nu este nevoie de copii legalizate ale actelor de studiu și cele de identitate, candidatul fiind obligat sa le prezinte pe cele originale;
Proba fizică nu mai este luată în calcul la media finală, fiind doar criteriu de departajare la nota testului scris;
Fișa medicală a cărei valabilitate nu a depășit 12 luni va putea fi valorificată prin efectuarea unui set de analize mai restrâns.
Vă reamintim că, perioada de înscriere pe posturile scoase la concurs de Poliția Română este 3 –7 octombrie a.c..
Taguri
Articolul anterior Vizibilitate sub 50 de metri pe Autostrada Soarelui! Sfaturi ale Polițiștilor
Articolul următor GRAV ACCIDENT RUTIER LA AGIGEA / Șofer beat, izbit cu mașina în parapet, descarcerat de ceilalți șoferi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei