Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Ani de închisoare pentru constănțeanul care și-a ucis un angajat

de Florentina BOZÎNTAN Miercuri, 18 Decembrie 2019 413 < 1 min citire
Ani de închisoare pentru constănțeanul care și-a ucis un angajat
Un constănțean condamnat la închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte a fost depistat de polițiștii Serviciului Investigații Criminale și escortat la închisoare. 
Este vorba despre Corneliu A., de 55 de ani, din Constanța, care a fost condamnat de magistrații constănțeni la șase ani de închisoare cu executare, fiind acuzat că și-a omorât în bătaie un angajat. 
Potrivit anchetatorilor, în octombrie 2018, bărbatul l-a lovit pe angajat cu pumnii, victima a căzut și s-a lovit la cap. Ulterior, în încercarea de a ascunde cele întâmplate, suspectul a cerut sprijinul unui vecin, spunând că a prins un hoț, pe care l-ar fi lovit. Mai târziu, când a realizat că vecinul a sunat la Poliție, suspectul a susținut că pe victimă a lovit-o de fapt trenul și chiar a încercat să-i inducă în eroare pe oamenii legii, afirmând că victima își revenise. În urma loviturilor primite, victima a decedat în cursul nopții. 
Constănțeanul a fost acuzat de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, iar ieri, a ajuns la Penitenciarul Poarta Albă. 
Taguri
Articolul anterior Concert de Crăciun, în interpretarea studenților de la Arte
Articolul următor Cartierul Baba Novac din Constanța, fără curent electric

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei