Vineri, 05 Iunie 2026

"Gașca" lui Geageac tinde să se reunească după gratii Ani grei de pușcărie pentru lipsire de libertate și proxenetism

de Camelia MIU - MITRIC Miercuri, 12 Mai 2010 1554 2 min citire
Mihai Dragnea și Cristian Asăvoae, trimiși în judecată, în 2008, pentru lipsire de libertate, proxenetism și lovire sau alte violențe, au fost condamnați de Tribunalul Constanța la nouă ani și șase luni de închisoare, res-pectiv șapte ani de închisoare. De asemenea, cei doi sunt obligați să plătească, în solidar, câte 30.000 de lei, drept daune morale, către trei părți vătămate, iar, separat, Dragnea va plăti către cea de-a patra parte vătămată alți 30.000 de lei. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel, la Curtea de Apel Constanța.
Cauza celor doi a fost disjunsă din dosarul care îi privește pe Ene Marian Geageac și pe Nicoleta Bucătaru, care au fost deja condamnați la câte opt ani de închisoare pentru faptele ce li s-au reținut în sarcină.
Procurorii susțin că, în perioada iunie 2005 - 26 septembrie 2007, Geageac și Bucătaru, alături de Mihai Dragnea, zis "Mihai Cățelaru", și Cristian Asăvoae, zis "Cabzan", cât și cu participarea altor persoane, au racolat mai multe minore din familii dezorganizate, cu domiciliile în județele Botoșani, Giurgiu și Constanța și, sub pretextul oferirii unei vieți ușoare, fără muncă, dar cu câștiguri mari, cu distracții și alte satisfacții, le-au găzduit în mai multe locații de pe raza orașului Constanța. Acolo, tinerele au fost obligate să practice prostituția, iar sumele obținute în schimbul prestațiilor sexuale, cuprinse între 50 și 80 lei, erau însușite de cei doi. Clientela era obținută prin publicarea unor anunțuri în ziare la rubrica "Matrimoniale".
Exploatarea sexuală a fetelor se efectua prin transportarea lor la domiciliile "clienților", unde erau supravegheate, așteptate, preluate și readuse în locațiile în care erau sechestrate. Disperate, unele dintre ele au apelat la ajutorul "clienților" pentru a fi eliberate.
Dragnea este recidivist post condamnatoriu și a mai fost condamnat la 1,4 ani de închisoare și, respectiv, 1,6 ani, în cursul anului 2003. La rândul lui, Asăvoae a mai fost condamnat la șase luni de închisoare, în perioada când era minor.
Taguri
Articolul anterior Procurorii DIICOT au propus arestarea pentru nouă din cei 25 de tineri acuzați de fraude bancare
Articolul următor "Carderi" găsiți nevinovați de judecătorii Curții de Apel Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei