Vineri, 05 Iunie 2026

Aproape două milioane de certificate de cazier judiciar, eliberate în 2014

de Cuget Liber Marţi, 06 Ianuarie 2015 134 < 1 min citire
Aproape două milioane de certificate de cazier judiciar, eliberate în 2014
În anul 2014, au fost eliberate cetățenilor, prin sistemul ROCRIS (Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român), aproximativ 1.900.000 de certificate de cazier judiciar, la bugetele locale și de stat intrând peste 22 milioane lei, reprezentând contravaloarea taxelor încasate pentru eliberarea acestor documente. Pentru a obține un certificat de cazier judiciar din România, persoana fizică poate depune personal cererea-tip, cu datele complete de stare civilă și motivată, la orice subunitate de poliție în care există ghișeu de cazier judiciar însoțită de: actul de identitate, timbru fiscal și chitanța prin care se face dovada achitării taxei de prestare serviciu. Persoanele domiciliate în străinătate pot solicita eliberarea certificatului de cazier judiciar prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.
Taguri
Articolul anterior Dosare "marca" DNA: Constanța corupției din 2014
Articolul următor Tentația uniformei. ISU Dobrogea, pe lista unităților care fac angajări?

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei