Tânărul care a fost prins în flagrant în timp ce intra într-un imobil a fost arestat pentru 15 zile. Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Constanța.
- Publicitate -
Reamintim că, la data de 19 aprilie, patrula de siguranță publică din cadrul Secției 4 Politie l-a depistat în flagrant pe S. B., de 16 ani, din Constanta, și S. I., de 15 de ani, din Ovidiu, care încercau să pătrundă prin efracție, într-un imobil situat pe strada Iosif Ivanovici. Cei doi au fost predați polițiștilor Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Constanța, în vederea continuării cercetărilor și documentării întregii activități infracționale.