Tânărul care, sâmbătă, a furat o pereche de ghete dintr-o mașină aflată în parcarea supermarketului Dedeman, după care i-a lovit cu ma-șina pe soția și prietenul păgubitului, a ajuns după gratii. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța îl acuză pe Sorin D., de 32 de ani, din Techirghiol, de tâlhărie și două tentative de omor, iar magistrații au dispus arestarea lui pentru 29 de zile.
- Publicitate -
Reamintim că sâmbătă, suspectul a spart geamul unei mașini aflate în parcarea magazinului, de unde a furat o pereche de ghete. Păgubitul a aflat despre cine este vorba de la martori și a pornit în căutarea suspectului. L-a găsit în parcarea de la Baumax, într-un autoturism, și s-a decis să-l tragă la răspundere. Suspectul a încercat să fugă, dar i-a lovit cu mașina pe soția și prietenul păgubitului, ambii fiind răniți și având nevoie de îngrijiri medicale.