„Artişti” cu graffiti, amendaţi de Poliţia Locală

de Andreea PERHAIȚĂ Vineri, 29 Ianuarie 2021 203
Trei tineri din Constanța s-au simțit creativi în cursul nopții trecute și au decis să „înfrumusețeze“ fațadele unui bloc situat la intersecția străzilor Petru Vulcan și Mircea cel Bătrân. Folosind tuburi de vopsea tip spray, de diferite culori, cei trei băieți cu vârste cuprinse între 16 - 22 de ani au efectuat diferite desene tip graffiti, respectiv taguri „Love” și „2 Pac“, moment în care au fost surprinși de polițiștii locali.
„Ca urmare a depistării, cele trei persoane au fost conduse la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, unde au fost sancționați conform Legii nr. 61/1991, le-au fost confiscate cele patru tuburi de vopsea și li s-a impus să curețe desenele efectuate. Conform art. 2, pct. 14 din actul normativ menționat, scrierea sau desenarea, fără drept, pe pereții clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosință comună aflate în locuri publice, deteriorarea prin orice mijloace a acestora, se sancționează cu amendă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanţa, Ionela Bărboi.
Constănţenii care observă astfel de fenomene antisociale care ne afectează pe toți pot fi semnalate cu încredere la numărul de telefon 0241/484.205 de la Dispeceratul Direcției Generale Poliția Locală. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei