Asistentele medicale și infirmierele demisionare s-au întors la serviciu

de Cuget Liber Marţi, 31 Martie 2020 255
Asistentele medicale și infirmierele de la secția ATI a Spitalului municipal din Orăștie au revenit asupra deciziilor prin care și-au înaintat demisiile în bloc și s-au întors marți la serviciu, după ce, luni, au anunțat că pleacă din unitatea medicală din cauză că se tem de infecția cu noul coronavirus, relatează Agerpres.
Potrivit managerului unității medicale, Grațiela Achim, secția de ATI nu este încă funcțională, deoarece medicul care lucra acolo și-a menținut hotărârea de a demisiona, motiv pentru care conducerea spitalului a solicitat detașarea unui alt medic specialist ATI din județul Hunedoara. "Din păcate, secția nu poate funcționa în lipsa medicului ATI. Așteptăm să fie detașat un alt medic specialist ATI din județ", a declarat managerul spitalului.
Singurul medic de la secția ATI a Spitalului municipal din Orăștie împreună cu cinci asistente și cinci infirmiere au demisionat luni din funcții, conducerea unității medicale și autoritățile locale încercând să găsească o soluție pentru rezolvarea problemei apărute.
Primarul municipiului Orăștie, Ovidiu Bălan, a apreciat, luni, că demisia cadrelor medicale s-ar fi produs pe fondul unei stări de teamă, menționând însă că spitalul dispune de echipamentele de protecție necesare și că unitatea medicală nu s-a confruntat cu niciun caz de coronavirus.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei