Doi americani de culoare, baschetbalisti la clubul brailean Cuza Sport, au fost atacati, in noaptea de sambata spre duminica, de mai multi indivizi, in timp ce se aflau pe terasa "Music Pub" din Gradina Mare, in zona centrala a orasului. Unul dintre ei este în stare gravă și ar putea fi transferat la București.UPDATE Cei doi baschebaliști americani înjunghiați pe o terasă din Brăila sunt stabili, echilibrați, fiind internați la Terapie Intensivă. Cel care se află în stare gravă, ar putea fi transferat la București.
- Publicitate -
Reprezentanții Spitalului Județean Brăila au declarat, pentru News.ro, că sportivii care au ajuns la spital aveau multiple plăgi.
"Este vorba despre doi pacienți, unul de 24 de ani, altul de 26 de ani, victimele unor agresiuni. Cel de 26 de ani are plăgi toracice penetrante, cel de 24 de ani multiple plăgi penetrante abdominale și toracice. S-a intervenit chirurgical, acum se află la Terapie Intensivă, echilibrați", a declarat dr. Alina Neacșu, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Brăila.
Potrivit acesteia, starea celui de 24 de ani este mai gravă.
"Așteptăm evoluția post intervenție chirurgicală și, dacă starea lui se deteriorează, va fi transferat la București unde s-a luat deja legătura cu un spital", a mai spus Alina Neacșu.
Întrebată care este natura plăgilor, Alina Neacșu a precizat că sunt multiple plăgi penetrante, cel mai probabil produse de un cuțit.
Baschebaliștii Darrel Bowie si Joseph McClain, de la ACS Cuza Sport Brăila, au fost înjunghiați în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe o teresă din municipiul Brăila.
"În jurul orei 2.00, doi cetățeni americani au intrat într-un conflict spontan cu alte persoane aflate pe terasa unui bar din Brăila. În timpul conflictului, cei implicați și-au aplicat lovituri, în final cei doi cetățeni americani fiind înjunghiați. Se pare că este vorba despre un cuțit", a declarat Geanina Niculae, din partea IPJ Brăila.
Potrivit acesteia, victimele au fost transportate la spital, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
"De asemenea, se fac cercetări specifice de identificare a celor implicați în conflict. La această oră se vizionează imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale localului. Nu se știe câte persoane au fost implicate în conflict, se fac căutări. Nu e nimeni la audieri în acest moment", a mai spus Niculae.
sursa: romaniatv.net