Duminică, 07 Iunie 2026

Atenție la valabilitatea permisului de armă! Zeci de constănțeni s-au ales cu dosare penale

de Florentina BOZÎNTAN Duminică, 06 Noiembrie 2022 148 1 min citire
Atenție la valabilitatea permisului de armă! Zeci de constănțeni s-au ales cu dosare penale
De la începutul anului până în prezent, polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județeană Constanța au întocmit 54 de dosare penale deținătorilor de arme, care nu au respectat prevederile legale. Reprezentanții IPJ Constanța atrag atenția asupra faptul că, potrivit legii, permisul de armă are o valabilitate de cinci ani, termen care se calculează de la data eliberării sau, după caz, de la data ultimei prelungiri, exceptând perioada de suspendare. „În vederea prelungirii valabilităţii permisului de armă, titularul acestuia este obligat să se prezinte, înainte de împlinirea termenului, la structura de poliţie competentă în a cărei rază de competenţă teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa, cu armele înscrise în permis, precum şi cu documentele stabilite în normele metodologice. Valabilitatea permisului de armă se prelungeşte pentru o perioadă de cinci ani, dacă titularul îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi prezintă dovada efectuării unei şedinţe de tragere anual, într-un poligon autorizat, cu excepţia posesorilor de arme de vânătoare. După expirarea valabilității, în termen de maxim 10 zile, arma trebuie predată unui armurier autorizat. Nepredarea armei în termenul sus-menționat constituie infracțiune, care se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, și atrage anularea dreptului de deținere armă și confiscarea armelor și munițiilor", au precizat polițiștii. 
Taguri
Articolul anterior Copiii de la CS Medgidia, curaj şi ambiţie la festivalul de mini-rugby de la Bucureşti
Articolul următor Olimpism / Prietenie şi speranţă! A fost aprinsă Flacăra Păcii pentru FOTE Friuli Veneția Giulia 2023

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei