În luna iunie 2007, Consiliul Superior de Disciplină din cadrul IGPR a dispus trecerea pe o funcție inferioară, de până la specialist I, a comisarului Dorin Colidiuc, adjunctul șefului Inspectoratului Județean de Poliție Constanța la acea dată.
- Publicitate -
Comisarul Colidiuc a apărut în fața Consiliului de Disciplină după ce a fost luat în vizor de conducerea IGPR odată cu ampla anchetă ce a vizat arestarea bandelor de interlopi din Constanța.
Ieri, la Curtea de Apel Constanța s-a desfășurat o nouă înfățișare în dosarul în care Dorin Colidiuc a atacat decizia emisă și a chemat în judecată Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Instanța a stabilit un nou termen de judecată, pentru 6 februarie, dată până la care se va solicita fișa postului lui Dorin Colidiuc și o altă dispoziție privind atribuțiile comisarului. De altfel, avocatul polițistului susține că Dorin Colidiuc trebuia să respecte această dispoziție, de care nu avea, însă, cunoștință și despre care a aflat ulterior.