Au furat 47 de animale și au fost prinși de polițiști

de Isabel Andreea ANDRIEȘ Miercuri, 05 Octombrie 2022 262
_Polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au identificat 5 persoane, bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat._
Din cercetări a reieșit faptul că persoanele în cauză ar fi sustras, în mod repetat, animale (ovine, bovine, caprine, porcine și cabaline), dar și cereale.
În cursul zilei de astăzi, 5 octombrie, polițiștii de la transporturi din Constanța au pus în aplicare 21 de mandate de percheziție domiciliară, în județul Constanța, într-un dosar care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite 47 de animale, precum și 2.700 de kilograme de porumb, susceptibile de a proveni din săvârșirea infracțiunilor.
Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, precum și al Unității Teritoriale de Analiză a Informației Constanța.
La activități au participat polițiști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Criminalistic, Secției 9 Rurală Topraisar din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, precum și jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis" Constanța.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei