Vineri, 05 Iunie 2026

Au început controalele la comercianții de articole pirotehnice

de Madalina PETRESCU Luni, 04 Decembrie 2023 469 < 1 min citire
Au început controalele la comercianții de articole pirotehnice
La data de 2 decembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, au desfășurat o acțiune de verificare a modului de respectare a prevede-rilor legale referitoare la operațiunile cu articole pirotehnice.
Acțiunea s-a desfășurat în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, fiind efectuate activități de control al vehiculelor de transport de persoane și de măr-furi.
Astfel, au fost verificate peste 107 de vehicule, respectiv camioane, autoutilitare și autoturisme, scopul fiind acela de a nu fi introduse fără drept în țară articole pirotehnice achiziționate din străinătate.
De asemenea, polițiștii au desfășurat activități preventive în piețele din municipiul Mangalia, comuna Topraisar și satul General Scărișoreanu, unde le-au adus la cunoștință comercianților prevederile legale privind răspunderea contravențională și penală în ceea ce privește operațiunile cu articole pirotehnice.
Taguri
Articolul anterior Investiţii, afaceri, energie. INFO economic
Articolul următor Procurorul CPI anunţă că va intensifica investigaţiile privind posibile crime de război în Gaza

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei