Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Au încercat să intre în țară cu pașapoarte susceptibile a fi contrafăcute

de Andreea PERHAIȚĂ Miercuri, 10 Aprilie 2019 267 < 1 min citire
Polițiștii de frontieră de la Negru Vodă au descoperit doi cetățeni turci, care aveau aplicate în documentele de călătorie ștampile de trafic, susceptibile a fi contrafăcute. 
Astfel, luni, 8 aprilie, în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, județul Constanța, s-au prezentat, pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de intrare în țară, doi cetățeni turci, în vârstă de 39, respectiv 47 de ani, pasageri într-un autocar înmatriculat în Republica Moldova. 
Cu ocazia controlului de frontieră, aceștia au prezentat două pașapoarte turcești în care erau aplicate ștampile românești de trafic, asemănătoare cu cele aflate în uz. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea ștampilelor, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, stabilind faptul că acestea nu îndeplinesc condițiile de formă ale unor ștampile autentice. 
"De asemenea, asupra unuia dintre bărbați, colegii noștri au descoperit un permis de conducere, având însemnele autorităților din Turcia, susceptibil a fi fals. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, falsificarea de instrumente oficiale și folosirea instrumentelor false, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun", precizează reprezentanții Gărzii de Coastă. 
Taguri
Articolul anterior Amenzi uriașe dacă faceți grătar în locuri neamenajate, în Constanța
Articolul următor Investiții de peste 50 de milioane de dolari în rafinăria Petromidia

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei