Aveți grijă pe cine primiți în casă, căci în orice moment puteți să cădeți victimă infractorilor. A pățit-o, marți după-amiază, o femeie din Valu lui Traian. În jurul orei 14,00, la poarta acesteia au bătut două femei de etnie romă, spunând că sunt interesate să cumpere răsaduri de flori. Proprietara le-a primit, au stat de vorbă, ba chiar nu s-a temut să le lase pentru câteva minute singure, cât a adus ea răsadurile cerute. Abia după ce au plecat așa zisele cliente și-a dat seama că a fost prădată: femeile i-au furat din casă peste 700 de lei, drept pentru care a cerut ajutorul polițiștilor Secției 1 Rurală Constanța.
- Publicitate -
Suspectele au fost identificate ieri dimineață, au 24 și respectiv 37 de ani și sunt din Valu lui Traian. De asemenea, prejudiciul a fost recuperat și înapoiat victimei, iar cele două sunt cercetate în libertate pentru furt calificat.