Băiat de 11 ani, găsit mort de familie, într-o gară

de Cuget Liber Vineri, 30 Decembrie 2011 2751
Un băiat în vârstă de 11 ani a fost găsit mort de familie în gara Rodna Veche din Bistrița-Năsăud, cu urme de agresiuni, copilul fiind dezbrăcat de la brâu în jos, informează Realitatea.net.
Dispecerul de serviciu de la Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Bistrița-Năsăud a declarat că, potrivit familiei, băiatul a plecat de acasă cu uratul sâmbătă seară, în Ajunul Anului Nou, și nu s-a mai întors.
Duminică dimineață, tatăl copilului a pornit să îl caute prin sat și l-a găsit mort în zona gării Rodna Veche, dezbrăcat de la brâu în jos și cu urme de agresiuni pe corp. Acesta a anunțat Poliția în jurul orei 16.00.
"Nu cunoaștem motivele pentru care ne-a anunțat doar la ora respectivă. Am trimis la fața locului un echipaj care a început o anchetă și medicii legiști care fac necropsia cadavrului.
E posibil să fi fost agresat sexual și omorât, să fi căzut dintr-un tren. Nu știm până nu vom avea rezultatele medicilor legiști", a declarat dispecerul IJP Bistrița-Năsăud. Potrivit sursei citate, moartea copilului este una suspectă.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei