Astăzi, o escortă a Poliției Române formată din ofițeri ai Centrului de Cooperare Polițienească Internațională a preluat și escortat din Frankfurt - Germania, în vederea încarcerării, un bărbat condamnat pentru infracțiuni din sfera criminalității organizate.
- Publicitate -
Pe numele lui Costel Urzică, de 31 de ani, Tribunalul București a emis, la data de 11 mai a.c., un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, precum și mandatul european de arestare aferent.
Potrivit IGPR, în sarcina condamnatului, Tribunalul București a reținut faptul că a făcut parte dintr-o grupare infracțională structurată pe principiile unui grup criminal organizat, fiind unul dintre locotenenții grupării. În timp ce se afla în stare de recidivă post-condamnatorie, în perioada 2002-2004, a desfășurat activități de crimă organizată, respectiv trafic de persoane, proxenetism, fapte de violență și fapte contra libertății persoanei.
Pentru faptele comise, cel în cauză a fost condamnat la pedeapsa privativă de libertate de 10 ani, odată cu grupul infracțional din care a făcut parte.