Un bărbat cu dublă cetățenie, moldovenească și română, căutat de autoritățile din Belgia pentru un jaf de peste trei milioane de euro și condamnat la zece ani de închisoare, a fost depistat la punctul de trecere a frontierei Albița.
- Publicitate -
Potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, bărbatul, în vârstă de 34 de ani, s-a prezentat la controlul de frontieră la volanul unui autoturism, pentru efectuarea formalităților obișnuite.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că pe numele acestuia era emisă o alertă internațională de punere în aplicare a unui mandat de arestare, emis de autoritățile belgiene. Acesta fusese condamnat la zece ani de detenție pentru furt, fiind acuzat că a sustras produse cosmetice în valoare de peste trei milioane de euro.
După identificare, persoana a fost reținută și predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, pentru continuarea procedurilor legale, conform ObservatorNews.ro.