Duminică, 07 Iunie 2026

Bărbat depistat cu aproape 300.000 de ţigări de contrabandă ascunse într-un autocamion

de Alina DRACOPOL Miercuri, 15 Februarie 2023 393 < 1 min citire
Bărbat depistat cu aproape 300.000 de ţigări de contrabandă ascunse într-un autocamion
Unui bărbat de 52 de ani i s-a întocmit dosar penal pentru contrabandă, după ce poliţiştii din Deta şi cei ai Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Regionale Vamale Timişoara au descoperit aproape 300.000 de ţigarete netimbrate într-un autocamion pe care acesta îl conducea.
Biroul de presă al Poliţiei Timiş a anunţat, miercuri, că în ziua precedentă, poliţiştii au oprit pentru control, în oraşul Deta, pe DN 6, un ansamblu auto format din cap tractor cu semiremorcă, condus de un bărbat de 52 de ani.
În urma efectuării controlului autotrenului, au fost găsite 293.800 de ţigarete nemarcate fiscal, întreaga cantitate de marfă fiind predată, în vederea continuării cercetărilor, reprezentanţilor Direcţiei Regionale Vamale Timişoara.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru contrabandă, cercetările fiind continuate în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bărbatului şi luării măsurilor legale care se impun.
Taguri
Articolul anterior 139.770 de militari ai Federației Ruse au pierit în războiul din Ucraina
Articolul următor Bombă de aruncător, descoperită pe un teren viran

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei