La data de 27 august, polițiștii din cadrul municipiului Constanța au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitului Vasile Prichici, în vârstă de 73 de ani, din municipiul Constanța.
- Publicitate -
Conform informațiilor transmise de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța, la data de 24 august, acesta a plecat în mod voluntar de la domiciliu, fără a reveni până în prezent.
Vasile Prichici are 1,70 metri înălțime, 50 de kilograme, păr lung, cărunt și ochi albaștri. La data plecării voluntare era îmbrăcat cu pantaloni gri, tricou negru și purta sandale de culoare maro.
Cetățenii care pot furniza orice informații în legătură cu această persoană sunt rugați să contacteze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul IPJ Constanța, la numărul de telefon 0241.611.364.