Un echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Constanța, aflat marți, în jurul orei 23:30, într-o misiune de patrulare de rutină în municipiul Constanța, au observat un tânăr suspect, acesta manifestând un comportament nefiresc la vederea autorităților.
- Publicitate -
Jandarmii l-au interceptat, l-au legitimat și l-au întrebat dacă deține lucruri sau substanțe interzise asupra sa, moment în care bărbatul a scos din buzunar cinci pliculețe din staniol care conțineau o substanță vegetală cu miros specific substanțelor interzise.
Bărbatul a fost condus la sediul jandarmeriei, unde au fost întocmite actele de constatare privind o posibilă faptă de natură penală. Documentele, împreună cu substanțele descoperite, urmează să fie predate polițiștilor, pentru continuarea cercetărilor.
„Reamintim și de această dată cetățenilor că deținerea, consumul sau traficul de substanțe interzise reprezintă infracțiuni sancționate de lege. Totodată, recomandăm tinerilor să evite astfel de comportamente care le pot pune în pericol sănătatea, libertatea și viitorul", au transmis reprezentanții IJJ Constanța.