Bărbatul care sâmbătă seara a dat foc apartamentului din Techirghiol, după ce ulterior îşi bătuse soţia şi distrusese bunuri din casă, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
- Publicitate -
Referitor la acest caz, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța informează că „la data de 22.10.2023 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa a propus judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 22.10.2023 şi până la data de 20.11.2023 inclusiv a inculpatului cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere, violenţă în familie, ameninţare(…) Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi arestarea preventivă reprezintă etape şi măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatorului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie", spun reprezentanţii instituţiei.
Concret, în cauză s-au reţinut următoarele:
„În data de 20.10.2023, în timp ce se deplasau cu un autoturism dinspre localitatea Agigea către locuinţa comună din oraşul Techirghiol, bărbatul a lovit-o cu pumnul în zona feţei pe soţia sa, a tras-o de păr şi i-a smuls un cercel din urechea dreaptă, provocându-i leziuni ce necesită pentru vindecare şapte, opt zile de îngrijiri medicale. În ziua următoare, acesta a distrus mai multe bunuri din apartamentul pe care soţia sa îl deţine în oraşul Techirghiol şi a ameninţat-o cu acte de violenţă, cu moartea şi cu incendierea imobilului. Apoi, în seara zilei respective, în jurul orei 21:00, inculpatul, aflat în dreptul blocului în care locuieşte soţia sa, a aruncat pe fereastra deschisă a balconului apartamentului ei mai multe obiecte vestimentare aprinse, provocând astfel incendierea imobilului. Incendiul a afectat bunurile din balconul şi bucătăria apartamentului, pe o suprafaţă de aproximativ 20 de metri pătraţi", spun procurorii.
Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale, neexistând victime.
Conform IPJ Constanța, polițiștii din Techirghiol au fost sesizați, sâmbătă seara, de către o femeie, că soțul ei provoacă distrugeri în locuința lor.