Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Bilanț sângeros, sâmbătă, la Constanța. Patru persoane au ajuns la spital

de Andreea ILIESCU Luni, 30 Septembrie 2013 193 1 min citire
Patru persoane au ajuns la spital, în cursul zilei de sâmbătă, după ce au fost implicate în accidente rutiere produse pe raza județului Constanța. 
Primul incident a avut loc în jurul orelor 7.15, când Romică Rădăcină, de 44 de ani, din Babadag, a condus o Dacia pe DN 2A, dinspre localitatea Nicolae Bălcescu către Mihail Kogălniceanu. Din cauza nerespectării distanței în mers, șoferul a intrat în coliziune față-spate cu un Volkswagen, condus de Florin Diaconu, de 40 de ani, din Constanța. În urma impactului, șoferul Volkswagenului a fost transportat la spital, fiind rănit ușor. 
Cinci ore mai târziu, o femeie a fost rănită grav. Lenuța Dinu, de 57 de ani, din Constanța, conducea un Citroen pe bulevardul Mamaia, dinspre strada Ștefan Mihăileanu către I.G. Duca. La un moment dat, vrând să vireze la stânga, șoferița a accidentat-o pe Maria Curliuc, de 80 de ani, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure. În urma accidentului, octogenara a ajuns la spital cu o ruptură de bazin, fiind internată de urgență. 
În jurul orelor 14, alte două persoane au ajuns la spital. Ion Ciobanu, de 55 de ani, din Valu lui Traian, conducea un Opel pe DN3, dinspre Constanța către Valu lui Traian. Ajungând la kilometrul 253, în dreptul căii de ieșire de pe autostrada A4, șoferul a virat la stânga peste marcajul dublu continuu, intrând astfel în coliziune cu un Land Rover, condus în mod regulamentar de Panait Costea, de 33 de ani, din Adamclisi. În urma impactului, ambii șoferi au fost transportați la spital, unde se află în afara oricărui pericol. 
Taguri
Articolul anterior Crezi că banca te jecmănește de bani? Contractele cu clauze abuzive pot fi atacate în instanță
Articolul următor Astăzi este ultima zi pentru plata impozitelor aferente semestrului al doilea

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei