Polițiștii din cadrul IPJ Constanța, împreună cu rutieriștii constănțeni au dat startul campaniilor de informare și sensibilizare a opiniei publice pentru părinții și copiii cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani. Oamenii legii le-au explicat copiilor, prin interactivitate, concursuri de creativitate, cântece și poezii pe tema siguranței lor, cum să reacționeze în situații de risc și la cine să apeleze când au o problemă. Toți copiii au primit diplome de participare, legitimații de polițist pentru o zi, reviste, dulciuri, iar la final s-a organizat o tombolă, câștigă-torul primind mascota concursului. "Supravegheați-l când se află la joacă, atunci când vă aflați la cum-părături și în zonele aglomerate, câteva clipe de neatenție fiind suficiente ca acesta să dispară sau să se acci-denteze. Copilul trebuie să știe că are voie să plece doar cu permisiunea dum-neavoastră și că trebuie să spună întotdeauna unde și cu cine pleacă. În concedii, acordați o atenție sporită supravegherii copilului dumneavoastră, aglo-merația și mediul străin reprezentând factori de risc ce pot favoriza pier-derea acestuia. Nu-l trimiteți singur la cum-părături, mai ales în lo-curile pe care nu le cu-noaște. Asigurați-vă că știe numele și numărul de telefon al părinților, precum și adresa la care locuiește. Acesta trebuie să știe că, dacă se pierde de dumneavoastră, trebuie să rămână în zona unde v-a văzut ultima dată și să apeleze la un polițist sau la un adult însoțit de un copil", spun reprezentanții IPJ Constanța.
- Publicitate -