Joi, 04 Iunie 2026

Captură uriașă. „Imperiu” de televizoare second-hand descoperit de anchetatori

de Antonia IVAN Vineri, 20 Martie 2026 111 < 1 min citire
Captură uriașă. „Imperiu” de televizoare second-hand descoperit de anchetatori
Polițiștii din Bihor au ridicat peste 180 de televizoare de la locuința unui bărbat de 44 de ani din Marghita, într-un dosar de evaziune fiscală aflat în instrumentare.
Potrivit IPJ Bihor, descinderile au avut loc în cadrul a trei percheziții domiciliare coordonate de procurorul de caz, fiind vizate atât locuința suspectului, cât și alte două spații folosite pentru depozitarea bunurilor.
Anchetatorii susțin că, începând din 2022 și până în prezent, bărbatul ar fi desfășurat activități comerciale fără forme legale, vânzând frecvent televizoare second-hand pe internet și pe rețele de socializare, fără a declara veniturile obținute.
În urma acțiunii, au fost descoperite și indisponibilizate 181 de televizoare de diverse mărci și dimensiuni, precum și un telefon mobil. O parte dintre produse erau deja listate spre vânzare online.
Valoarea bunurilor ridicate este estimată la aproximativ 181.000 de lei, iar prejudiciul adus bugetului de stat ar depăși 100.000 de lei. Ancheta continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și recuperarea prejudiciului, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bihor, conform Știripesurse.ro.
Taguri
Articolul anterior Conducere fără rivali la PSD Constanța. Candidați unici pentru posturile-cheie
Articolul următor Parlamentul a adoptat bugetul de stat pentru 2026, după negocieri tensionate în coaliție

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei