Joi, 04 Iunie 2026

Ieri, la Negru Vodă și Topraisar Casele a două familii - mistuite de flăcări

de Camelia MIU - MITRIC Marţi, 04 Decembrie 2007 348 < 1 min citire
Două familii au rămas, de ieri, sub cerul liber, în urma unor incendii care le-au mistuit casele.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al județului Constanța, primul incendiu a avut loc ieri dimineață, pe la ora 10,30, în localitatea Negru Vodă, pe strada Stadionului. Locuința lui Ismail Kemar a fost cuprinsă de flăcări, iar oamenii, disperați, au anunțat pompierii. În scurt timp, la fața locului au ajuns două autospeciale, care, după mai bine de o oră de luptă cu flăcările, au reușit lichidarea incendiului. Focul a distrus un dormitor și acoperișul în totalitate.
Din cercetările efectuate la fața locului s-a stabilit că focul ar fi fost provocat de o sobă improvizată, din care au sărit scântei pe covor.
Cel de-al doilea incident s-a pro-dus în localitatea Topraisar, pe strada Florilor, unde un incendiu a cuprins o casă aparținând Mihaelei Țuțuianu. Timp de o oră, militarii constănțeni s-au luptat cu focul, care a distrus acoperișul imobilului. Verificările au stabilit că incendiul a fost provocat de un scurt circuit electric. În continuare se fac cercetări pentru a se stabili împrejurările exacte în care s-au produs incendiile.
Articolul anterior Etapa viitoare
Articolul următor Păgubit FNI, nu reușește să-și recupereze suma… investită

Comentează știrea

qsnquOMGmCsr
1 mai 2014
zOYKLjoyKJq

ZsFRGF tcuvydsrgkvr, [url=http://kggxarydfcqv.com/]kggxarydfcqv[/url], [link=http://lejfxngjwexv.com/]lejfxngjwexv[/link], http://pknstvzalwoh.com/

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei