Duminică, 07 Iunie 2026

Cazul Raisa, fetița omorâtă pe trecerea de pietoni: Polițistul care a dat cu mașina peste ea scapă de închisoare

de Madalina PETRESCU Miercuri, 31 Ianuarie 2024 1771 1 min citire
Cazul Raisa, fetița omorâtă pe trecerea de pietoni: Polițistul care a dat cu mașina peste ea scapă de închisoare
Miercuri a fost dată sentinţa în cazul poliţistului care acum doi ani a omorât-o cu maşina pe Raisa, fetiţa de 11 ani din Capitală. Decizia a fost amânată de mai multe ori, bărbatul fiind cercetat în libertate până acum.
Poliţistul Constantin Popescu, care a accidentat-o mortal pe Raisa, pe bulevardul Laminorului din Capitală, a primit trei ani de închisoare cu suspendare.
Familia ceruse o pedeapsă cu executare, însă instanţa nu a fost de acord, aşa că avocatul familiei a anunţat că va face recurs.
De asemenea, instanţa a hotărât ca familia Raisei să primească daune morale de 160.000 de euro, iar familia Marinei, fata care a avut nevoie de 100 de zile de îngrijiri medicale în urma accidentului, să primească daune morale de 90.000 de euro.
Procesul a durat doi ani
Constantin Popescu a fost trimis în judecată, după ce pe data de 13 ianuarie 2022, a accidentat-o mortal pe Raisa, o copilă de 11 ani care mergea la școală împreună cu o prietenă, pe bulevardul Laminorului din București.
Acesta risca până la 7 ani de închisoare în cazul în care ar fi fost găsit vinovat pentru ucidere din culpă şi până la 3 ani de detenţie în cazul în care magistraţii l-ar fi găsit vinovat pentru vătămare corporală.
El a fost cercetat în libertate şi în ciuda accidentului pe care l-a provocat, nu i-a fost suspendat dreptul de a conduce.
Taguri
Articolul anterior Miros de gaze în casă. Care sunt soluțiile pentru a preveni un dezastru
Articolul următor Lecție deschisă la Școala Gimnazială nr 37 din Constanța. Cei mici au învățat cum să se comporte în caz de incendiu și cutremur

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei