În această dimineață, în jurul orei 10:00, pe un câmp de lângă localitatea Satu Nou, a fost găsit cadavrul unui vârstnic.
- Publicitate -
Săptămâna trecută, polițiștii constănțeni au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a bărbatului, în vârstă de 89 de ani. Conform informațiilor transmise, la acea vreme, de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța, bărbatul a plecat de la domiciliul său din localitatea Satu Nou, în perioada 25 – 31 ianuarie, fără să se mai întoarcă. Cinci zile mai târziu, acesta a fost găsit lângă sat, însă fără suflare.
Persoanele care au descoperit cadavrul bărbatului au anunțat autoritățile care, în urma examinării corpului, au constatat că acesta nu prezintă urme vizibile de violență.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
Cercetările continuă, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii decesului.