Pe data de 28 septembrie, Slav Jecev, din Bulgaria, a îndemnat oamenii, pe Facebook, să ia măsuri pentru evenimentul "Masacrul romilor".
- Publicitate -
Evenimentul urma să aibă loc pe fondul violențelor antiromi comise de grupuri naționaliste în mai multe orașe bulgare, după uciderea unui tânăr în vârstă de 19 ani, Anghel Petrov, de către un nepot al unui controversat lider rom.
Prin urmare, Slav Jecev a fost condamnat pentru incitare la violență etnică și ură rasială prin organizarea evenimentului de pe Facebook. Tânărul bulgar a fost condamnat la închisoare cu suspendare și o perioadă de probă de trei ani, a decis zilele trecute un tribunal din Varna. În plus, autoritățile i-au confiscat calculatorul, informează NewsIn.ro.