Constănțeanul acuzat că și-ar fi amenințat soția, cu care se află în divorț, că o aruncă în Canalul Dunăre - Marea Neagră susține că este nevinovat. Printr-o adresă transmisă redacției "Cuget Liber", prin intermediul avocatei sale, Iulian Stancu spune că, de fapt, el a fost cel care a deschis procesul de divorț și ulterior a fost șantajat de soție pentru a accepta separarea în termenii impuși de ea.
- Publicitate -
"În procesul de divorț, Iulian Stancu are calitatea de reclamant. Noi am solicitat divorțul prin acordul părților. Ba mai mult, la ultimul termen de judecată, care s-a desfășurat pe 6 decembrie 2013, Iulian Stancu a acceptat tot ceea ce solicita soția dumnealui, dar aceasta nu a fost de acord să finalizăm procesul de divorț", a precizat Georgiana Covrig, avocata bărbatului.
"Plângerile penale formulate de «constănțeanca terorizată» au avut un singur scop, acela de a-l șantaja pe Iulian Stancu, pentru ca acesta să accepte pretențiile soției: autoritate părintească exclusivă, domiciliul minorului la mamă, păstrarea numelui și o pensie de întreținere mai mare decât procesul legal din veniturile lui Iulian Stancu", a mai precizat reprezentantul legal al constănțeanului.
Pe de altă parte, apărătorul legal a atras atenția că bărbatul nu a fost niciodată violent cu soția lui - fapt recunoscut și de ea în fața instanței de judecată, iar acuzațiile de sechestrare și amenințare, reprezintă "o interpretare". "Este cert că Iulian Stancu a greșit în momentul în care și-a ales omul alături de care și-a întemeiat o familie, însă nu poate fi acuzat că a încercat toată modalitățile, ceea ce nu include nicio violență, de a rămâne o familie.
Din păcate, aproape orice persoană care trece printr-o despărțire, mai ales cel părăsit, este violent în limbaj, pentru că altfel nu își poate exprima frustrarea. Deși bărbatul a făcut mai multe afirmații, nu a fost violent cu soția sa, chiar ea a afirmat acest aspect", a mai precizat Georgiana Covrig.