Un tânăr, în vârstă de 26 de ani, s-a ales cu motocicleta confiscată la câteva zile după ce a cumpărat-o. Acesta s-a prezentat pe data de 22 mai, la PTF Ostrov, pentru efectuarea formalităților de intrare în țară cu o motocicletă marca Honda. În urma verificărilor efectuate în baza de date, polițiștii de frontieră au stabilit că motocicleta în cauză este căutată de autoritățile din Spania, fiind declarată furată. Motociclistul a declarat că nu știa despre faptul că aceasta figurează ca fiind furată. Motocicleta, evaluată la aproximativ 14.000 de lei a fost indisponibilizată la sediul SPF Ostrov până la finalizarea cercetărilor, iar polițiștii de frontieră au întocmit în cauză lucrare penală sub aspectul infracțiunii de furt.
- Publicitate -