Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Ceremonii de comemorare a militarilor care și-au pierdut viața în accidentul aviatic

de Andreea ILIESCU Vineri, 08 Martie 2013 368 < 1 min citire
Ceremonii de comemorare a militarilor care și-au pierdut viața în accidentul aviatic
În toate unitățile militare din țară s-au desfășurat vineri, 8 martie, ceremonii militare în memoria maistrului militar cls. a III-a Laurențiu Chiru și a plutonierului Vasile Manolache, militarii care și-au pierdut viața în accidentul aviatic din județul Bacău. La Flotila 95 Aeriană Bacău, unitatea în care erau încadrați cei doi militari, ceremonia s-a desfășurat în prezența ministrului apărării naționale, Mircea Dușa, și a șefului Statului Major General, general-locotenent Ștefan Dănilă. 
Ministrul Dușa a transmis condoleanțe familiilor îndoliate, pe care le-a asigurat de întregul sprijin al instituției pentru depășirea acestor clipe grele. La rîndul său, șeful Statului Major General a transmis familiilor un mesaj de susținere. În București, la sediul central al Ministerului Apărării Naționale, au participat la ceremonia de comemorare a celor căzuți la datorie secretarii de stat Vasile Costea și Sebastian Huluban, alături de personalul militar și civil. În cadrul solemnității a fost ținut un moment de reculegere și s-a oficiat un serviciu religios de pomenire. Ceremonii similare s-au desfășurat, în această dimineață, în toate bazele din teatrele de operații unde sunt dislocați militari români. 
Taguri
Articolul anterior Un polițist constănțean a fost implicat într-un accident rutier grav
Articolul următor S-a răsturnat cu mașina de beat ce era

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei