Duminică, 07 Iunie 2026

Cinci bărbați, anchetați pentru fals în declarații! Au vrut să păcălească polițiștii cu adeverințe de la angajator!

de Florentina BOZÎNTAN Miercuri, 29 Aprilie 2020 191 < 1 min citire
Cinci bărbați, anchetați pentru fals în declarații! Au vrut să păcălească polițiștii cu adeverințe de la angajator!
Polițiști din cadrul Secției 5 au identificat un tânăr, de 20 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe bulevardul 1 Mai din municipiul Constanța.
În timpul verificărilor, acesta le-a prezentat polițiștilor o adeverință permanentă eliberată de o societate comercială, însă în urma verificărilor s-a stabilit faptul că bărbatul nu figurează cu contract de muncă la societatea în cauză. 
Totodată, polițiștii au verificat adeverințele celor patru pasageri, cu vârste cuprinse între 21 și 47 de ani, care se aflau în autoturism. S-a stabilit că niciunul dintre aceștia nu figurează cu contract de muncă la societatea comercială consemnată în adeverințe.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații.
Taguri
Articolul anterior Indicele ROBOR la 3 luni continuă să scadă. E cel mai mic din mai 2018
Articolul următor Mii de constănțeni au fost ajutați de Arhiepiscopia Tomisului

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei