Meciul de fotbal disputat, miercuri seară, pe stadionul "Farul", între echipele Rapid și Unirea s-a lăsat cu sancțiuni printre suporteri.
- Publicitate -
Potrivit locotenent colonel Sorin Mustățea, purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile "Tomis", jandarmii constănțeni au aplicat cinci sancțiuni contravenționale, dintre care patru amenzi în valoare totală de 1.000 de lei și un avertisment scris.
Sorin Mustățea a declarat că una dintre amenzi, în valoare de 500 de lei, a fost aplicată pentru nerespectarea prevederilor Legii 4/2008, lui Marian D., de 20 de ani, din București, care, aflat în galeria suporterilor rapidiști, a aruncat pocnitori în direcția celorlalți spectatori. El a fost evacuat din arenă chiar de suporterii rapidiști și predat jandarmilor constănțeni.
Potrivit legii, tânărului i s-a aplicat și sancțiunea complementară de interzicere a accesului la meciurile de fotbal, pentru o perioadă de un an.
Totodată jandarmii susțin că organizatorii competiției și societatea de pază și protecție care a asigurat măsurile de ordine în interiorul stadionului au reușit să își îndeplinească cu succes obligațiile prevăzute de noua lege privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia jocurilor și competițiilor sportive.
Pe de altă parte, oamenii legii spun că, în general, suporterii se pare că au înțeles necesitatea respectării legii, reușind să își exprime trăirile, încurajările, bucuria sau dezamăgirea față de evoluția echipei favorite, în mod cât se poate de civilizat și în limitele normelor legale de conviețuire socială, iar competiția s-a desfășurat într-un climat de normalitate și de fair-play.