Pilotul avionului prăbușit sâmbătă în timpul unui show aviativc a murit. Locotenent-comandorul Florin Rotaru avea 36 de ani și era pilot-șef în cadrul Escadrilei 861 Aviație Luptă, Baza 86 Aeriană Fetești.
- Publicitate -
Locotenent-comandorul Florin Rotaru, pilotul aeronavei MiG 21 LanceR prăbușită la Fetești, și-a pierdut viața.
Ofițerul era în vârstă de 36 de ani și îndeplinea funcția de pilot-șef în cadrul Escadrilei 861 Aviație Luptă, Baza 86 Aeriană Fetești.
Aeronava pilotată de locotenent-comandorul Florin Rotaru s-a prăbușit sâmbătă, 7 iulie, în jurul orei 13.30, după un zbor executat în cadrul unui miting aerian organizat pe aerodromul militar Borcea.
Conducerea Ministerului Apărării Naționale transmite condoleanțe și este alături de familia îndoliată.
Vom reveni cu informații, de îndată ce acestea vor fi disponibile, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării.