Circulația rutieră între Medgidia și Constanța a fost blocată, sâmbătă, mai bine de șapte ore, după ce o cisternă încărcată cu kerosen s-a ciocnit de un tir în curba de la ieșirea în comuna Castelu.
- Publicitate -
În urma impactului, cisterna s-a răsturnat în mijlocul drumului, o parte din combustibilul transportat scurgându-se pe carosabil.
Potrivit polițiștilor de la Rutieră, Ion Lincu, de 60 de ani, din București, a condus un autotractor cu cisternă încărcată cu kerosen dinspre Medgidia spre Constanța, iar la ieșirea din localitatea Castelu, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum - fiind polei pe jos, a pierdut controlul volanului și a acroșat un tir oprit pe marginea drumului. În urma impactului, cisterna s-a răsturnat perpendicular pe axul drumului, o parte din kerosen scurgându-se pe carosabil. Imediat, la fața locului au sosit mai multe autospeciale ale pompierilor care au acționat pentru prevenirea aprinderii kerosenului.
De asemenea, circulația rutieră a fost blocată între orele 17.30 și 00.20 pe DN 22C între Medgidia și Constanța, traficul fiind deviat prin Nazarcea - Mihail Kogălniceanu.