Clubul Bamboo din Mamaia a fost mistuit de flăcări luni noapte. Acesta a ars complet, iar structura de metal s-a prăbușit în urma temperaturii uriașe degajate de flăcări.
Alerta s-a dat luni noapte, la ora 1.30. Primii pompieri ajunși la fața locului a solicitat rapid forțe suplimentare. 60 de salvatori s-au luptat o noapte întreagă cu flăcările. Din fericire, nu au existat victime. Două persoane au fost salvate și deși intervenția a fost dificilă, focul nu s-a extins și la cluburile aflate în imediata apropiere a cortului care ardea.
Pompierii au rămas până marți la prânz, în jurul orei 12, pentru a stinge toate focarele care încă mai ardeau mocnit. "Din primele cercetări, cauza probabilă a incendiului este un aparat de gătit, un aragaz, lăsat nesupravegheat. Urmează să fie evaluate pagubele și să fie întocmit raportul final", au declarat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Constanța.