Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al
Poliției Române informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri
naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare a vreunui eveniment
rutier sau a condițiilor meteo nefavorabile.
- Publicitate -
Pe arterele rutiere principale, respectiv
autostrăzile A1 București – Pitești, A2 București-Constanța, A3 București –
Ploiești, DN 1 Ploiești-Brașov și DN 7 Pitești-Sibiu, traficul rutier se
desfășoară fluent, în condițiile unui carosabil uscat, cu vizibilitate bună și
valori normale de circulație.
Se circulă în condiții de aglomerație la ieșirea
din țară pe DN 5 Giurgiu – Ruse, județul Giurgiu, unde, din cauza lucrărilor de
reparație efectuate pe tronsonul bulgar al Podului Prieteniei, circulația
rutieră se desfășoară alternativ, pe o singură bandă, prin semaforizare,
indicatoare rutiere și personal de dirijare.
Astăzi, 06 iulie, în intervalul orar 12:00 –
20:00, în condițiile avertizărilor de caniculă emise de Administrația Națională
de Meteorologie, va fi interzisă circulația autovehiculelor cu masa totală
maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe toate sectoarele de drumuri
naționale, drumurile expres și autostrăzi din județele Dolj, Mehedinți și Olt.
Exceptate de la aceste restricții vor fi:
transporturile de persoane;
transporturile de animale vii și de produse
perisabile de origine animală și vegetală;
vehicule care participă la intervenții în caz de
forță majoră;
transporturi funerare;
transporturi poștale;
transporturi de echipamente de prim ajutor;
transporturi pentru distribuire de carburanți;
transporturi de mărfuri sub temperatură
controlată;
transporturi pentru tractări vehicule avariate;
transporturi pentru distribuirea de apă și hrană
în zonele calamitate;
transporturi cu vehicule specializate destinate
prin construcție salubrizării;
transporturi apă îmbuteliată;
transporturi produse provenite din exploatări
agricole;
transporturi militare implicate în exerciții
multinaționale;
produse alimentare diverse.
Pentru o circulație în siguranță, Poliția Română
recomandă conducătorilor auto:
să se informeze foarte bine înainte de a pleca la
drum despre condițiile meteorologice din zonele pe care le tranzitează și
restricțiile de trafic impuse;
să păstreze în mers o distanță corespunzătoare,
care să le permită oprirea în condiții de siguranță;
să adapteze viteza la condițiile drumului și
traficului;
să se asigure constant, înainte de fiecare manevră
și să semnalizeze din timp schimbarea benzii de circulație sau a direcției;
să evite depășirile periculoase și orice
comportament agresiv;
să adopte o conduită preventivă în trafic, fără a
avea preocupări la volan de natură a le distrage atenția de la condus.