Compania pe care Liviu Dragnea a lăsat-o finilor, implicată în AFACERI CU CU STATUL

de Cuget Liber Sâmbătă, 18 Ianuarie 2014 168
Firma unor apropiați ai vicepremierului Liviu Dragnea este abonată la banii statului. Potrivit jurnaliștilor de la Evenimentul Zilei, societatea comercială Tel Drum SA a câștigat 75 de milioane de euro anul trecut, din contracte cu statul, iar jumătate din bani provin de la Consiliul Județean Teleorman.
Firma de casă a Consiliului Județean controlat până de curând de Liviu Dragnea, Tel Drum, a încheiat anul trecut 27 de contracte cu diverse instituții publice, majoritatea din Județul Teleorman. Jurnaliștii de la EVZ susțin că o mare parte au fost dobândite prin metoda "negocierii fără anunț de participare" sau prin "cerere de ofertă". Când s-au organizat, totuși, și licitații publice, Tel Drum nu a avut concurenți, ofertele acestora fiind respinse.
Pentru cele mai importante două contracte s-a bătut palma cu Consiliul Județean Teleorman. Spre exemplu în 22 octombrie, Consiliul a organizat o licitație pentru întreținerea curentă pe timp de iarnă a drumurilor județene din Teleorman. La licitație a participat doar firma Tel Drum, care a primit 84 de milioane de lei.
Și începutul lui 2014 a fost profitabil pentru firmă. Potrivit siteului eachiziții.com, Consiliul a atribuit Tel Drum un contract și pentru întreținerea curentă pe timp de vară a drumurilor județene. Astfel, în conturile societății au intrat alte 65 de milioane de lei. La licitație au depus oferte două firme, dar a fost admisă cea a societății Tel Drum, pe criteriul celui mai scăzut preț.
Potrivit EVZ, Firma Tel Drum a aparținut până în 2002 Consiliului Județean Teleorman, după care a fost privatizată. În acea perioadă, Liviu Dragnea era președintele Consiliului. Unicul acționar al firmei a devenit Marian Fișcuci, un prieten apropiat al lui Dragnea. Ulterior, firma i-a mai avut printre acționari pe doi foști colegi de facultate de-ai lui Dragnea, Liviu Lucian Dobrescu și Mugurel Sorin Gheorghiaș. Astfel, în presa a fost lansată ideea că această firmă ar fi controlată de Liviu Dragnea, prin intermediul prietenilor săi. Actualul vicepremier și secretar general al PSD a negat, însă, acest lucru.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei