Concurs de educație rutieră, la Constanța

de Anca PAPAN Vineri, 23 Mai 2014 88
Deoarece însușirea regulilor de circulație de către elevi reprezintă o prioritate pentru polițiștii rutieri constănțeni, aceștia, în parteneriat cu profesorii Liceului Tehnologic "Dimitrie Leonida" din municipiul Constanța au organizat și jurizat, ieri, cea de-a doua ediție a concursului "Îndemânatec Da, Teribilist Nu!", concurs din cadrul Proiectului Educațional "Civilizația Șoselei".

Scopul competiției l-a reprezentat formarea comportamentului rutier responsabil, pe baza cunoașterii și respectării regulilor de circulație pentru prevenirea producerii accidentelor de circulație în rândul elevilor din învățământul preuniversitar.
La concurs au participat elevi din cadrul Liceelor Tehnologice cu profil auto din Chișinău - Republica Moldova, Călărași, Timișoara, Constanța.

Cei 21 de concurenți și-au demonstrat abilitățile practice și cunoștințele teoretice pe parcursul întregului concurs.
În urma jurizării, pe locul I s-a clasat un elev de la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto din Timișoara, locurile II și III fiind ocupate de elevi ai Școlii de Maiștri Militari a Forțelor Navale "Amiral Ion Murgescu" din Constanța.
La final, toți concurenții au fost premiați.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei