Condamnați la închisoare deoarece au furat de la o firmă din port

de Camelia MIU - MITRIC Marţi, 21 Septembrie 2010 464
Magistrații de la Tribunalul Constanța au modificat sentința emisă de colegii lor de la Judecătorie în dosarul a doi bărbați care sunt acuzați de comiterea infracțiunii de furt calificat. Este vorba de Ovidiu Pleșu, de 42 de ani, din Bârlad, care a fost condamnat de Judecătoria Constanța la trei ani de închisoare cu executare, și de Ionel Dacu, de 38 de ani, din Vaslui, pe care magistrații l-au achitat. Numai că sentința a fost atacată atât de procurori, cât și de inculpatul condamnat. Astfel că, ieri, magistrații de la Tribunal au modificat sentința în cazul celor doi, lui Pleșu majorându-i pedeapsa de la trei la patru ani de închisoare, iar lui Dacu aplicându-i o pedeapsă de un an și jumătate de închisoare cu suspendare. Decizia emisă de Tribunal nu este definitivă, ea mai putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Constanța. Anchetatorii spun că, la începutul anului, cei doi ar fi fost prinși după ce ar fi dat o spargere la o firmă din port. În zilele de 20 și 21 ianuarie, Pleșu și Dacu ar fi pătruns în societatea "Gia Services" SRL, de unde ar fi sustras nouă flexuri și o bormașină electrică marca Bosch. În urma investigațiilor, anchetatorii au aflat că Pleșu lucrase la firma pe care o prădase și că el fusese cel care l-a convins pe Dacu să-l ajute la comiterea furtului. Cei doi au intrat în incinta societății prin niște spărturi din gard, Pleșu mergând țintă acolo unde știa că reprezentanții societății țin cheile de la magazia cu scule. Ei au furat uneltele și le-au scos pe unde veniseră. Cei doi au vândut apoi toate sculele furate contra sumei de 300 de lei, deși ele valorau 6.000 de lei.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei