Sâmbătă, 20 iunie, în jurul orei 7,30, o echipă de ordine și siguranță publică din cadrul Grupării de jandarmi Mobile, aflată în serviciul de patrulare în zona debarcader Casino, din stațiunea Mamaia, a intervenit pentru aplanarea unui conflict în care erau implicați trei bărbați.
- Publicitate -
Potrivit locotenent-colonel Sorin Mustățea, jandarmii i-au observat pe cei trei bărbați care se îmbrânceau și se loveau reciproc și au intervenit pentru a-i despărți, dar ei au continuat să fie violenți. În aceste condiții, a fost solicitat sprijinul unui echipaj auto mixt (polițist-jandarm), cu ajutorul căruia, cei trei au fost conduși la sediul Poliției Mamaia, pentru identificare și aplicarea măsurilor legale.
Cu prilejul controlului corporal sumar, asupra unuia dintre ei, Cătălin Ion, de 23 de ani, din județul Constanța, a fost găsit un cuțit cu lama de 10 cm și mâner metalic tip fluture, cel în cauză fiind cercetat de lucrătorii Poliției Mamaia sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port fără drept al cuțitului.
Ceilalți doi, Andrei Marin, de 22 de ani, și Alexandru Terente, de 20 de ani, din Constanța, au fost sancționați contravențional cu 500 de lei fiecare.