Duminică, 07 Iunie 2026

Constanţa. Magistraţii Curţii de Apel judecă solicitarea procurorilor de strămutare a procesului lui Vlad Pascu

de Alina DRACOPOL Marţi, 02 Aprilie 2024 467 < 1 min citire
Constanţa. Magistraţii Curţii de Apel judecă solicitarea procurorilor de strămutare a procesului lui Vlad Pascu
Magistraţii Curţii de Apel Constanţa judecă, marţi, cererea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia de strămutare a procesului în care este judecat Vlad Pascu, şoferul drogat care anul trecut a accidentat mortal doi tineri şi a rănit alţi trei, în localitatea 2 Mai. Solicitarea procurorilor a fost înregistrată la Curtea de Apel pe data de 19 martie.
La termenul din 14 martie al procesului în care este judecat Vlad Pascu, acesta a recunoscut, în faţa instanţei de la Judecătoria Mangalia, faptele de care este acuzat de către procurori, având astfel posibilitatea de a beneficia de reducerea pedepsei.
Pascu nu a fost adus în sala de judecată, el participând la şedinţă prin intermediul sistemului online.
Unul dintre avocaţii familiilor îndoliate a depus o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei, din ucidere din culpă, în omor calificat.
Totodată, părinţii celor doi tineri decedaţi au solicitat recuzarea judecătoarei care se ocupă de acest caz, cerere ce a fost respinsă.
Judecătoria Mangalia a fixat un nou termen de judecată pentru data de 4 aprilie, ora 10,00.
Taguri
Articolul anterior Prețul gazelor s-a prăbușit la Bursa de la București, a căzut sub pragul de 100 de lei/MWh
Articolul următor Antony Blinken îl îndeamnă pe Mahmoud Abbas să reformeze Autoritatea Naţională Palestiniană

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei